Insulele Feroe
5 - 12 august 2023

Dorin este ghidul tău în Insulele Feroe

PE SCURT

Cu un relief în general stâncos și o vreme capricioasă, Feroe sunt un ținut excelent pentru fotografie, fiind caracterizat în special prin simplitate și minimalism. Coasta este abruptă, iar munții sunt golași și bătuți de vânturi. Furtunile și plafoanele joase de nori sunt destul de frecvente și pot crea condiții inedite de lumină peste munți și ocean. În luna august, temperaturile vor fi ceva mai blânde cu noi, dar totuși reci și tomnatice, caracteristice climatului sub-arctic, fiind însă o ocazie numai bună să scăpăm de căldura și aglomerația continentului european. Această perioadă va însemna și întâlnirea cu multe specii de păsări aflate în timpul cuibăririi, de la spectaculoșii și numeroșii pufini până la fulmarii grațioși.

Vom petrece cât mai mult timp pe-afară. Facem și câteva trasee de la 1 până la 4 ore dus-întors. Vremea e în general capricioasă, dar numai bună pentru fotografie.

Stăm într-o casă spațioasă pe malul unui fiord – un loc numai bun de relaxare după o zi lungă sau în caz de vreme rea.

Avem la dispoziție un van de 9 locuri care ne va duce peste tot.

1.590 euro

Avans nereturnabil de 500 euro după formarea grupului
Restul de plată se achită până la 1 aprilie 2023
Detaliile pentru plată vor fi transmise pe email

INCLUDE

CAZARE SINGLE

TRANSPORT CU VAN DE 9 LOCURI

EXCURSIILE PE KALSOY ȘI MYKINES

NU INCLUDE

BILET DE AVION

MESE

ASIGURARE

7 PARTICIPANȚI

Grup restrâns, partenerii sunt bineveniți. Aparatul foto nu este obligatoriu, turul se adresează oricui.

EFORT FIZIC MODERAT

Mers pe jos timp de 4-6 ore/ zi

IMPORTANT

În Insulele Feroe se intră doar pe bază de pașaport

ITINERARIU

Ziua 1 ● sosire în Feroe:
Aterizăm după-amiază în Feroe, pe aeroportul Vágar. Ne luăm mașina și conducem 60 km (în jur de 1 oră) până într-un sătuc din zona de nord, unde vom fi cazați. Dacă vremea ține cu noi, spre seară ieșim deja la pozat.

Zilele 2-6 ● Feroe – insulele din nord
Vom avea zile intense în care vom vizita câteva din cele mai importante obiective turistice naturale din Feroe. Dacă vremea ne permite, începem cu o urcare pe vârful Slættaratindur (în traducere, vârf plat) de 882 m – cel mai înalt vârf din Feroe. Se pare că în zilele cu atmosferă clară se poate vedea până în Islanda, mai exact ghețarul Vatnajökull, aflat la 550 km distanță. Pentru asta, Slættaratindur se află în cartea recordurilor. Vom vizita și câteva din satele pitorești, cum sunt GjógvSaksun și Gásadalur, unde se află și o mică colonie de pufini și celebra cascadă Mulafossur. Ne vom opri și la câteva din formațiunile stâncoase mai aparte, Tindhólmur și Kellingin. Lacul Sørvágsvatn sau Leitisvatn, cel mai mare lac din Feroe – se pare că denumirea e disputată între satele din zonă, așa că majoritatea localnicilor îi spun Vatnið (Lacul) – va fi de asemenea pe lista noastră. În imediata lui apropiere se află promontoriul Trælanípa, cu o înălțime maximă de 148 m și un loc bun pentru apus. Vom ajunge cu feribotul și pe două din insulele mai izolate, Kalsoya cu farul Kallur și Mykines, unde se află cea mai mare colonie de pufini din Faroe. În funcție de timp, putem să dăm o tură cu barca la grotele Vestmannabjørgini

Ziua 7 ● plecare din Feroe
Plecăm la amiază din Feroe, urmând să ajungem la București seara.

Program zilnic orientativ:
Exceptând prima și ultima zi, rutina zilnică acestei călătorii este detaliată mai jos. Orarul poate suferi modificări oricând, în special datorită vremii. De asemenea, este foarte probabil să ne trezim între 4:00 și 5:00 pentru răsărit. Pare obositor, dar voi face în așa fel încât să avem parte de odihnă suficientă.

  • 7:00 – 9:00 mic-dejun
  • 10:00 – 14:00 pe teren, fotografie și drumeții
  • 15:00 – 16:00 prânz, la pachet sau la restaurant
  • 17:00 – 22:00 pe teren, fotografie și drumeții
  • 23:00 – 00:00 cina, timp liber, discuții

PREȚ: 1.590 euro

INCLUDE:

  • Cazarea 7 nopți în regim single într-o casă cu 7 dormitoare, 3 băi, living și bucătărie complet utilată
  • Mașină de 9 locuri și combustibil
  • Taxe de tunel + biletele de feribot spre insula Kalsoy
  • Excursia cu barca + taxa de acces pe insula Mykines
  • Ghidare cu Dorin – ghid național autorizat

NU INCLUDE:

  • Biletul de avion București – Insulele Feroe (aprox. 400-500 euro) – se cumpără pe cont propriu, fiecare participant fiind responsabil de modificările ulterioare ale zborurilor
  • Dacă nu zburăm împreună, sosirea în Feroe trebuie să fie mai devreme sau în același timp cu ghidul – vă vom transmite ulterior pe email detaliile zborului nostru
  • Mesele – în jur de 150 euro
  • Asigurarea de călătorie – obligatorie

TERMENE DE PLATĂ:

  • Avansul de 500 euro este nereturnabil și se achită imediat după formarea grupului
  • Restul sumei se achită până la 1 aprilie 2023
  • Orice schimbări majore de curs valutar (dkk-eur) se reflectă în prețul călătoriei

PENALITĂȚI ÎN CAZ DE ANULARE:

  • 30% pentru anulare cu 3 luni înainte de plecare
  • 50% pentru anulare cu 2 luni înainte de plecare
  • 100% pentru anulare cu 1 lună înainte de plecare
  • sumele plătite, cu excepția unei taxe de 150 euro, se returnează integral dacă se găsește un înlocuitor

BINE DE ȘTIUT

Cazarea se face într-o casă cu 7 dormitoare (fiecare cu câte două paturi) pe 2 etaje, 3 băi, 2 bucătării utilate complet și 2 livinguri. Avem la dispoziție prosoape, așternuturi și o conexiune bună la internet. De aici vom ajunge ușor în fiecare din locurile în care vom fotografia.

În ceea ce privește mesele, vom găti împreună, mai ales dimineața și seara, iar în timpul zilei vom face opriri la restaurantele de lângă punctele noastre de interes. Puteţi lua o parte din alimente de acasă – fructe uscate, nuci și semințe, batoane energizante etc., urmând să cumpărăm restul din supermarket – totul va fi plătit de Dorin urmând să împărțim costurile în mod egal la final. Trebuie să ştiţi că preţurile în Faroe sunt în general mari. Însă alimente de bază ca pâinea, ouăle şi laptele pot fi cumpărate la preţuri accesibile. Vă vor trebui în jur de 150 euro pentru mâncare în această călătorie. În Faroe se poate plăti peste tot cu cardul, deci nu aveți nevoie de cash la voi.

Această călătorie presupune efort fizic moderat. Asta înseamnă că trebuie să vă așteptați la 4-6 ore de mers pe jos zilnic, atât în plimbări scurte de la mașină, cât și pe trasee care pot avea diferențe pozitive de nivel de 400-500 m și care pot dura până la 3 ore dus-întors într-un ritm lent. Vremea poate fi capricioasă, cu ploi care încep pe neașteptate și vânt puternic care accentuează senzația de frig. Bocancii de munte, hainele impermeabile și cele termice sunt obligatorii.

Ploaia și temperaturile mai scăzute sunt absolut normale în Feroe, chiar și la sfârșitul verii. În funcție de zona în care ne aflăm, temperaturile pot varia de la 2°C până la 20°C, putând chiar să scadă sub 0°C în timpul nopții. Vremea se poate schimba brusc, cu ploi reci de scurtă durată și vânt. De aceea, e important să fim pregătiți cu haine groase (bluză de corp, polar, jachetă cu puf, căciulă și mănuși) și impermeabile (jachetă cu glugă și pantaloni). Ne vom adapta însă prognozei meteo și vom încerca să stăm cât mai mult pe-afară.

Această călătorie nu este un atelier sau un curs de fotografie, așa încât nu are o componentă teoretică. Se bazează pe experiențe practice și pe a fi la locul potrivit în momentele frumoase ale zilei. Vom discuta la fața locului, încercând să lămurim împreună orice provocări de natură tehnică, estetică sau creativă. Fiecare dintre voi are cu siguranță lucruri de lămurit, de aceea este important să veniți pregătiți dinainte cu subiecte de discuție pe care le vom aborda punctual, în cadrul grupului sau cu fiecare în parte. Seara, doar în funcție de timp și de gradul de oboseală, ne putem uita peste imagini și putem aborda succint noțiuni de procesare, de selecție și de compoziție.

ECHIPAMENT NECESAR:

  • troller ca bagaj de cală
  • rucsac foto mic pentru turele din timpul zilei
  • bocanci
  • încălțăminte de rezervă
  • șlapi pentru stat înăuntru
  • jachetă impermeabilă cu glugă
  • jachetă cu puf și bluză polar
  • bluze de corp din lână/ sintetic
  • pantaloni impermeabili și colanți
  • căciulă și mănuși
  • lanternă frontală
  • articole de igienă personală
  • trusă de prim ajutor
  • aparat foto DSLR/ mirrorless și obiective
  • telecomandă, filtre, baterii de rezervă
  • trepied
  • laptop și încărcătoare

FEROE ÎN IMAGINI

Cu un relief în general stâncos și o vreme capricioasă, Feroe sunt un ținut excelent pentru fotografie, fiind caracterizat în special prin simplitate și minimalism. Coasta este abruptă, iar munții sunt golași și bătuți de vânturi. Furtunile și plafoanele joase de nori sunt destul de frecvente și pot crea condiții inedite de lumină peste munți și ocean. În luna august, temperaturile vor fi ceva mai blânde cu noi, dar totuși reci și tomnatice, caracteristice climatului sub-arctic, fiind însă o ocazie numai bună să scăpăm de căldura și aglomerația continentului european. Această perioadă va însemna și întâlnirea cu multe specii de păsări aflate în timpul cuibăririi, de la spectaculoșii și numeroșii pufini până la fulmarii grațioși.
Vom petrece cât mai mult timp pe-afară. Facem și câteva trasee de la 1 până la 4 ore dus-întors. Vremea e în general capricioasă, dar numai bună pentru fotografie.
Stăm într-o casă spațioasă pe malul unui fiord – un loc numai bun de relaxare după o zi lungă sau în caz de vreme rea.
Avem la dispoziție un van de 9 locuri care ne va duce peste tot.

Prețul este de 1.590 euro/ persoană.

INCLUDE:

  • Cazarea 7 nopți în regim single într-o casă cu 7 dormitoare, 3 băi, living și bucătărie complet utilată
  • Mașină de 9 locuri și combustibil
  • Taxe de tunel + biletele de feribot spre insula Kalsoy
  • Excursia cu barca + taxa de acces pe insula Mykines
  • Ghidare cu Dorin – ghid național autorizat

NU INCLUDE:

  • Biletul de avion București – Insulele Feroe (aprox. 400-500 euro) – se cumpără pe cont propriu, fiecare participant fiind responsabil de modificările ulterioare ale zborurilor
  • Dacă nu zburăm împreună, sosirea în Feroe trebuie să fie mai devreme sau în același timp cu ghidul – vă vom transmite ulterior pe email detaliile zborului nostru
  • Mesele – în jur de 150 euro
  • Asigurarea de călătorie – obligatorie

TERMENE DE PLATĂ:

  • Avansul de 500 euro se achită imediat după formarea grupului
  • Restul sumei se achită până la 1 aprilie 2023
  • Orice schimbări majore de curs valutar (dkk-eur) se reflectă în prețul călătoriei

PENALITĂȚI ÎN CAZ DE ANULARE:

  • 30% pentru anulare cu 3 luni înainte de plecare
  • 50% pentru anulare cu 2 luni înainte de plecare
  • 100% pentru anulare cu 1 lună înainte de plecare
  • sumele plătite, cu excepția unei taxe de 150 euro, se returnează integral dacă se găsește un înlocuitor

Ziua 1 ● București – Feroe:
Aterizăm după-amiază în Feroe, pe aeroportul Vágar. Ne luăm mașina și conducem 60 km (în jur de 1 oră) până într-un sătuc din zona de nord, unde vom fi cazați. Dacă vremea ține cu noi, spre seară ieșim deja la pozat.

Zilele 2-6 ● Feroe – insulele din nord
Vom avea zile intense în care vom vizita câteva din cele mai importante obiective turistice naturale din Feroe. Dacă vremea ne permite, începem cu o urcare pe vârful Slættaratindur (în traducere, vârf plat) de 882 m – cel mai înalt vârf din Feroe. Se pare că în zilele cu atmosferă clară se poate vedea până în Islanda, mai exact ghețarul Vatnajökull, aflat la 550 km distanță. Pentru asta, Slættaratindur se află în cartea recordurilor. Vom vizita și câteva din satele pitorești, cum sunt GjógvSaksun și Gásadalur, unde se află și o mică colonie de pufini și celebra cascadă Mulafossur. Ne vom opri și la câteva din formațiunile stâncoase mai aparte, Tindhólmur și Kellingin. Lacul Sørvágsvatn sau Leitisvatn, cel mai mare lac din Feroe – se pare că denumirea e disputată între satele din zonă, așa că majoritatea localnicilor îi spun Vatnið (Lacul) – va fi de asemenea pe lista noastră. În imediata lui apropiere se află promontoriul Trælanípa, cu o înălțime maximă de 148 m și un loc bun pentru apus. Vom ajunge cu feribotul și pe două din insulele mai izolate, Kalsoya cu farul Kallur și Mykines, unde se află cea mai mare colonie de pufini din Faroe. În funcție de timp, putem să dăm o tură cu barca la grotele Vestmannabjørgini

Ziua 7 ● Feroe – București
Plecăm la amiază din Feroe, urmând să ajungem la București seara.

Program zilnic orientativ:
Exceptând prima și ultima zi, rutina zilnică acestei călătorii este detaliată mai jos. Orarul poate suferi modificări oricând, în special datorită vremii. De asemenea, este foarte probabil să ne trezim între 4:00 și 5:00 pentru răsărit. Pare obositor, dar voi face în așa fel încât să avem parte de odihnă suficientă.

  • 7:00 – 9:00 mic-dejun
  • 10:00 – 14:00 pe teren, fotografie și drumeții
  • 15:00 – 16:00 prânz, la pachet sau la restaurant
  • 17:00 – 22:00 pe teren, fotografie și drumeții
  • 23:00 – 00:00 cina, timp liber, discuții
  • troller ca bagaj de cală
  • rucsac foto mic pentru turele din timpul zilei
  • bocanci
  • încălțăminte de rezervă
  • șlapi pentru stat înăuntru
  • jachetă impermeabilă cu glugă
  • jachetă cu puf și bluză polar
  • bluze de corp din lână/ sintetic
  • pantaloni impermeabili și colanți
  • căciulă și mănuși
  • lanternă frontală
  • articole de igienă personală
  • trusă de prim ajutor
  • aparat foto DSLR/ mirrorless și obiective
  • telecomandă, filtre, baterii de rezervă
  • trepied
  • laptop și încărcătoare

Cazarea se face într-o casă cu 7 dormitoare (fiecare cu câte două paturi) pe 2 etaje, 3 băi, 2 bucătării utilate complet și 2 livinguri. Avem la dispoziție prosoape, așternuturi și o conexiune bună la internet. De aici vom ajunge ușor în fiecare din locurile în care vom fotografia.

În ceea ce privește mesele, vom găti împreună, mai ales dimineața și seara, iar în timpul zilei vom face opriri la restaurantele de lângă punctele noastre de interes. Puteţi lua o parte din alimente de acasă – fructe uscate, nuci și semințe, batoane energizante etc., urmând să cumpărăm restul din supermarket – totul va fi plătit de Dorin urmând să împărțim costurile în mod egal la final. Trebuie să ştiţi că preţurile în Faroe sunt în general mari. Însă alimente de bază ca pâinea, ouăle şi laptele pot fi cumpărate la preţuri accesibile. Vă vor trebui în jur de 150 euro pentru mâncare în această călătorie. În Faroe se poate plăti peste tot cu cardul, deci nu aveți nevoie de cash la voi.

Această călătorie presupune efort fizic moderat. Asta înseamnă că trebuie să vă așteptați la 4-6 ore de mers pe jos zilnic, atât în plimbări scurte de la mașină, cât și pe trasee care pot avea diferențe pozitive de nivel de 400-500 m și care pot dura până la 3 ore dus-întors într-un ritm lent. Vremea poate fi capricioasă, cu ploi care încep pe neașteptate și vânt puternic care accentuează senzația de frig. Bocancii de munte, hainele impermeabile și cele termice sunt obligatorii.

Ploaia și temperaturile mai scăzute sunt absolut normale în Feroe, chiar și la sfârșitul verii. În funcție de zona în care ne aflăm, temperaturile pot varia de la 2°C până la 20°C, putând chiar să scadă sub 0°C în timpul nopții. Vremea se poate schimba brusc, cu ploi reci de scurtă durată și vânt. De aceea, e important să fim pregătiți cu haine groase (bluză de corp, polar, jachetă cu puf, căciulă și mănuși) și impermeabile (jachetă cu glugă și pantaloni). Ne vom adapta însă prognozei meteo și vom încerca să stăm cât mai mult pe-afară.

Această călătorie nu este un atelier sau un curs de fotografie, așa încât nu are o componentă teoretică. Se bazează pe experiențe practice și pe a fi la locul potrivit în momentele frumoase ale zilei. Vom discuta la fața locului, încercând să lămurim împreună orice provocări de natură tehnică, estetică sau creativă. Fiecare dintre voi are cu siguranță lucruri de lămurit, de aceea este important să veniți pregătiți dinainte cu subiecte de discuție pe care le vom aborda punctual, în cadrul grupului sau cu fiecare în parte. Seara, doar în funcție de timp și de gradul de oboseală, ne putem uita peste imagini și putem aborda succint noțiuni de procesare, de selecție și de compoziție.

Folosim cookies pentru un conținut personalizat și analiza traficului. Află mai multe în secțiunea Confidențialitate și cookies.

Have no product in the cart!