NĂSCOCIT ÎN NORD PENTRU ÎNTREAGA LUME

Călătoriile Go North sunt deopotrivă oportunități pentru crearea unor imagini personale, cât și spații în care merită să lași aparatul deoparte. Încă de la primele vizite în țările nordice, am fost marcați de frumusețea aspră a naturii și de cum aceasta a inspirat un mediu antropic simplu și elegant. Am petrecut astfel timp fotografiind nordul an de an, o lume care până la urmă ne-a șlefuit caracterele. Pasul firesc înainte a fost Go North, o echipă cu spirit nordic pregătită să împărtășească experiențe în întreaga lume cu oameni pasionați de natură și, dar nu neapărat, de fotografie.

Alegem cu grijă fiecare destinație și avem colaborări strânse cu furnizorii de servicii turistice, în așa fel încât să putem oferi o experiență care pune pe primul plan timpul petrecut în natură. Suntem pasionați de lucrurile simple, dar eficiente, și încercăm să stăm departe, chiar și atunci când mergem într-un loc cunoscut, de clișee. Timpul petrecut alături de noi se desfășoară într-o atmosferă cât se poate de relaxată și prietenoasă. Încetinim ritmul, avem ocazia să ne cunoaștem mai bine și să învățăm unii de la alții. 

ECHIPA

DORIN BOFAN

Deși introvertit din fire, sunt mereu curios să aflu poveștile oamenilor pe care îi întâlnesc. Caracterele mă fascinează cel puțin la fel de mult ca lumea naturală. Merg pe munte și fotografiez cât de des pot. Și când iau pauză de la pozat, mă urc pe bicicletă sau alerg. Locuind cu familia la Târgu Mureș, am luxul de a mă pierde zilnic cu aparatul sau în alergare prin pădurea aflată la 5 minute de casă. Din când în când călătoresc departe, uneori pe bicicletă, cum a fost înconjurul Islandei acum câțiva ani, alteori cu rucsacul în spate, prin pădurile Patagoniei. Nordul îmi este foarte drag și-ncerc să-i descopăr cotloane noi an de an.

Atestat ghid național nr. 5566/ 20.12.2016
Brevet manager în activitatea de turism nr. 25199/ 04.08.2017
Câștigător la concursurile Wildlife Photographer of the Year și GDT European Wildlife Photographer of the Year

HORIA BOGDAN

Am fost mereu extrem de pasionat de natură. Exact din acest motiv am și decis demult să mă fac biolog, iar mai apoi să mă specializez pe un grup de animale pe care nu toată lumea le îndrăgește – reptilele și amfibienii – fiindcă și ele au uneori nevoie de un avocat sau de un om de PR. După 13 ani de studii și lucru efectiv cu animalele, m-am gândit să iau o pauză. Nu voiam să mă rup nicidecum de natură, așa că m-am mutat 5-6 luni pe an în Tromso, Norvegia – peste Cercul Polar – unde lucrez ca ghid local și organizez tururi pentru aurora boreală și vizitarea fiordurilor. Când nu călătoresc, merg pe munte, mă uit diligent la marile premii de MotoGP și Formula 1 sau planific următoarele explorări ale naturii din alte colțuri ale lumii.

Folosim cookies pentru un conținut personalizat și analiza traficului. Află mai multe în secțiunea Confidențialitate și cookies.

Niciun produs în coș.